Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amânat pentru marți, 22 martie, luarea unei decizii privind autorizarea noilor studiouri de la Romexpo ale trustului Intact, după ce luni, 21 martie, va face o altă inspecție tehnică a sediului.
Trustul Intact a solicitat decizii de autorizare pentru sediul de la Romexpo, unde vor fi mutate provizoriu televiziunile Antena 1, Antena 3, Antena Internațional, Happy Channel și Zu TV, care peste câteva luni vor avea sediu la Pipera, unde era fostul sediu al televiziunii Prima TV.
Subiectul a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de joi, 17 martie.
Din partea trustului Intact, la CNA au fost prezenți Răzvan Gașpar (manager tehnic de rețea), Flavia Niculae și Simona Mărginean (consilieri juridici).
La propunerea lui Lorand Turos, susținută în unanimitate, CNA a decis să facă o inspecție a sediului de la Romexpo lunea viitoare, pe 21 martie, urmând ca marți sa se rediscute solicitările de autorizare.
Lorand Turos a spus în cadrul ședinței că în urma analizării documentelor din dosarul de autorizare și a proceselor verbale întocmite în urma inspecției CNA din 16 martie, nu reiese că televiziunile au toate echipamentele funcționale în noul sediu pe care „și le-au asumat în dosar”.
Răzvan Gașpar a spus că în prezent există o stație de satelit la sediul din București-Ploiești care emite semnalul către toți „cabliștii” (operatorii de cablu, n.r.), dar există o nouă stație la Romexpo, de unde vor putea emite prin fibră optică, după ce primesc acordul Consiliului, anume deciziile de autorizare ale studiourilor.
De asemenea, el a precizat că telespectatorii nu vor resimți mutarea semnalului, fiindcă „switch-ul” ar fi urmat sa fie făcut în timpul nopții, în week-end, iar această întrerupere sau revizie tehnică nu ar dura mai mult de câteva ore.
„Dorim ca telespectatorii să nu simtă niciun disconfort, din niciun punct de vedere”, a subliniat Gașpar.
„Dumneavoastră vreți să ne faceți probleme și nu știți cum”, a susținut Gabriel Tufeanu, comparând declarațiile inițiale ale trustului, referitoare la faptul că o eventuală mutare a televiziunilor va dura mai multe luni de zile și ceea ce s-a întamplat în ultimele săptămâni. „Noi am fost gâște, am ascultat de sperietura dumneavoastră, am intrat într-un scandal ca proștii, ne-am panicat. Acum lucrurile merg în continuare, mă luați tot de gâscă… Ziceti că totul funcționează când aseară spuneți că încă se lucrează”, a mai spus el.
Reprezentanții Intact au explicat că inițial luaseră în considerare achiziționarea de noi echipamente, dar fiindca acest lucru s-ar fi extins pe o perioadă prea lungă de timp, au decis să mute echipamente existente într-o nouă locație, fiind „nevoiți din cauza ANAF-ului”.
Aceștia au declarat că „au reușit imposibilul” și au mutat echipamentele în două săptămâni.
Pe 15 februarie Inspectorii ANAF au prezentat Antena 1 și Antena 3 o notificare de evacuare a sediilor posturilor, punând astfel în executare o sentință penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor.
CNA a va face o inspecție a noului sediu de la Romexpo, luni, 21 martie, pentru a verifica dacă există toate echipamentele necesare și daca sunt funcționale, iar în ședința publică de marți, 22 martie, va lua o decizie privind solicitarea trustului Intact de autorizare a celor cinci televiziuni Antena 1, Antena 3, Antena Internațional, Happy Channel și Zu TV.
În aceeași ședință de joi, 17 martie, CNA a aprobat deciziile de autorizare pentru Dolce Sport 3, Dolce Sport 4.
În urmă cu o lună, în ședința din 16 februarie, Consiliul a acordat patru licențe cu difuzarea prin satelit pe teritoriul României, în format SD și HD, pentru televiziunile tematice Dolce Sport 3, Dolce Sport 4, Dolce Sport 5 și Dolce Sport 6, care vor difuza doar competiții sportive.
Dolce Sport 3 și Dolce Sport 4 vor difuza transmisiuni în direct ale meciurilor din UEFA Champions League și Europa League; Campionatul Național de fotbal al Spaniei; bachet din Liga Adriatică; handbal; meciuri de tenis.
Katy Marinescu, [email protected]